Caraş-Severin, Romania

În vreme de criză, singurele investiţii pe care şi le mai permite – sau pentru care se îndatorează – orice român sunt alimentele şi marile evenimente ale vieţii. Şi cum atunci când cineva moare, de apropiaţii defunctului profită oricine, de la gropar şi până la clopotar, iată că doi reşiţeni au găsit o soluţie ceva mai neobişnuită şi deloc legală de a-şi procura o bucată de pâine, iar după ce-au fost prinşi, legea a încurcat şi mai mult iţele poveştii…

După ce a primit mai multe sesizări de la cetăţenii municipiului de pe Bârzava în legătură cu distrugerea monumentelor funerare din cimitirele de pe raza urbei, poliţiştii comunitari au întreprins, în sfârşit, o acţiune de supraveghere a acestor obiective. Iar rezultatele n-au întârziat să apară. Astfel, în 2 martie, în jurul orei 19.00, în cimitirele 2 şi 3 din cartierul reşiţean Muncitoresc, două persoane au fost surprinse distrugând coroanele depuse pe morminte. Acestea au declarat că au distrus coroanele pentru că voiau de fapt să le fure, sau măcar să recupereze cadrul metalic sau din lemn, pe care urmau să le vândă altei persoane care are o societate de pompe funebre, care urma să le reconstituie şi să le recomercializeze.

Ulterior incidentului, poliţiştii comunitari au identificat rudele uneia dintre persoanelor înhumate şi, din cauza competenţelor şi a felului în care este făcută legea, le-au recomandat să facă plângere, în vederea demarării şi extinderii cercetărilor, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei. Cei doi reşiţeni prinşi la furat de coroane au fost predaţi de PoliţiaLocală (comunitară) Poliţiei Municipiului în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.

Antoniu Mocanu