Caraş-Severin, Romania

Cu o valoare totală de aproape 466 de mii de lei, proiectul are drept obiectiv general dezvoltarea capacităţii administrative din judeţul Caraş-Severin pentru creşterea calităţii şi eficienţei  serviciilor publice furnizate cetăţeanului.

„Funcţionarea ghişeului unic are două componente principale, acordarea de informaţii minimale pentru cetăţeni şi îndrumarea lor pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă, iar cea dea doua componentă se referă la implementarea sistemului de management al documentelor“, a spus Octavian Ţunea, prefectul judeţului.

Ce puteţi face la acest ghişeu? De exemplu, puteţi consulta în orice moment stadiul în care se află o anumită petiţie, precum şi parcursul acesteia prin accesarea informaţiilor disponibile în cadrul infochioşcului sau prin accesarea directă de pe site-ul instituţiei, www.prefcs.ro, secţiunea petiţie on-line – consultare petiţii.

Acest fapt conduce la scurtarea timpilor în găsirea unor informaţii legate de solicitările cetăţenilor. Totodată, sistemul de management al documentelor permite în orice moment calcularea timpului mediu de răspuns la solicitările cetăţenilor, timp care este scurtat de la 30 de zile la 4 – 5 zile în prezent. De asemenea, înscrierea cetăţenilor în audienţe se poate face tot prin intermediul site-ului, în câmpul petiţie on-line, la secţiunea audienţe, calendarul programărilor fiind transferat automat în sistemul de management al documentelor.

Anca Preda