Caraş-Severin, Romania

Turneul, la care au participat 12 cupluri, s-a derulat pe parcursul a două zile, sub egida „Minte sănătoasă, într-un corp sănătos“.

La finalul întrecerilor s-a impus perechea Mircea Alexa-Florin Ianu, fiind urmată de Cristian Denuel-Valentin Mitrică şi Leontin Doană-Mihai Fomitescu, toate din Reşiţa.

„Ne bucurăm că şi la ediţia din acest an am avut parte de o participare numeroasă, ne-a declarat prof. Dorin Voina, din cadrul Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Judeţului Caraş-Severin. Meciurile au fost de un bun nivel tehnic pentru că majoritatea dintre jucători practică sau au practicat fotbalul de performanţă. Am acordat diplome, cupe şi premii în materiale sportive“.