Dacă pentru unii trecerea în noul an înseamnă un nou început, pentru alţii înseamnă sfârşitul. În primele zile ale anului, unii reşiţeni au uitat de familii, de sarmale sau de kilogramele în plus şi s-au decis să pună punct vieţii de familie. În prima săptămână, nu mai puţin de şase cetăţeni ai municipiului (trei familii) au optat pentru noua procedură de divorţ pe cale administrativă, potrivit noilor prevederi legale intrate în vigoare exact în Crăciunul din 2010.
Astfel, în baza Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, condiţia esenţială pentru realizarea divorţului la nivelul primăriilor este ca în urma căsătoriei să nu existe copii minori şi cei doi soţi să se înţeleagă în privinţa procedurii. Soţii se pot adresa ofiţerului de stare civilă ori notarului public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune, care poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul celor doi, eliberându-le un certificat de divorţ.
Dacă ambii soţi sunt de acord cu divorţul, trebuie să aducă la primărie următoarele documente: certificatele de naştere, documentele de identitate, certificatul de căsătorie (original şi copie), precum şi o declaraţie notarială cu privire la ultima locuinţă comună. După 30 de zile de la depunerea acestor acte şi a declaraţiei prin care cei doi notifică intenţia de a divorţa, dacă ambii soţi îşi menţin decizia şi completează o declaraţie prin care stăruie în obţinerea divorţului administrativ, în maximum 15 zile li se înmânează certificatul de divorţ. În cazul persoanelor care nu cunosc limba română este necesară prezenţa unui traducător, autorizat de Ministerul Justiţiei.
Potrivit procedurii, soţii care doresc desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor nu mai sunt nevoiţi să apeleze la instanţă, unde procedura presupunea termene cu mult mai lungi. De asemenea, trebuie spus că săptămâna trecută, consilierii reşiţeni, reuniţi în şedinţă extraordinară, au aprobat şi taxa de divorţ: 50 de lei. Alături de aceasta a mai fost fixată şi taxa percepută de către municipalitate localităţilor din jur care nu au serviciu de evidenţă a persoanei şi pentru care Reşiţa desfăşoară activităţi legate de documentele de identitate. În acest caz, taxa este de 0,5 lei pentru fiecare locuitor, pe lună.
„Taxa se aplică pentru locuitorii comunelor arondate Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Reşiţa, respectiv Brebu, Brebu Nou, Caraşova, Dognecea, Ezeriş, Fîrliug, Goruia, Lupac, Târnova, Văliug şi Zorlenţu Mare“, după cum a precizat Mihai Stepanescu, primarul municipiului de pe Bârzava. În prima săptămână a anului, serviciul reşiţean a preluat actele pentru emiterea unui număr de 163 de cărţi de identitate şi a altor şapte provizorii, precum şi pentru nouă vize de reşedinţă. În aceeaşi perioadă, au fost emise 139 de cărţi de identitate şi şase provizorii, fiind puse cinci vize de reşedinţă.
Pentru divorţ, cetăţenii se pot adresa Compartimentului de Stare Civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Reşiţa, situat la etajul I al Blocului 800, camera 3110, în fiecare zi între orele 8.30 şi 16.30, iar în zilele de miercuri, până la ora 18.30.
Antoniu Mocanu