Caraş-Severin, Romania

La mijlocul acestei săptămâni, handbaliştii reşiţeni au susţinut încă două partide amicale în compania formaţiei Potaisa Turda. Cu alte cuvinte au fost trei jocuri în compania unor formaţii din eşalonul secund, după cel cu H.C. Arad, aşa cum de altfel şi-a şi dorit antrenorul principal Gligore Czari. Urmând să programeze şi teste mai tari.

În primul meci, U.C.M.R. s-a impus cu scorul de 39-33 (17-13), la capătul unei confruntări în care cei 12 reşiţeni trecuţi pe raportul de joc nu s-au întrebuinţat foarte serios, din dorinţa şi de a evita eventualele accidentări. Astfel, ei au condus pe toată durata întâlnirii, desprinzându-se la patru goluri în minutul 23, diferenţă cu care au şi intrat la cabine, 17-13.

La reluare, localnicii, susţinuţi de o parte dintre membrii galeriei, au evoluat cu dezinvoltură, reuşind mult mai multe goluri. Astfel, în minutul 40 aveau 25-19, în minutul 47 a fost 30-24, iar cu două minute înainte de finalul meciului conduceau cu 39-30. Iar tabela s-a închis cu 39-33.

Aproape la fel s-au desfăşurat ostilităţile şi în revanşa de joi, până la pauză, când au condus cu 20-16. Pentru că în repriza secundă, handbaliştii reşiţeni au ratat exagerat de mult, permiţându-le turdenilor să revină pe tabelă şi să se impună, în cele din urmă, cu scorul de 38-35.

„După cum aţi văzut am avut anumite momente bune, dar şi mai puţin bune, a declarat antrenorul Gligore Czari. Este foarte greu, după perioada asta, să încerc să-i adun pe băieţi să joace la capacitatea maximă. Să fie concentraţi la joc, sută la sută. Dar, mai avem două săptămâni şi ceva. Şi sper ca, până la începutul campionatului, să lămurim anumite probleme şi să începem cu dreptul“.

        Tehnicienii reşiţeni au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Szabo, Antonaru, Irimuş, Stan, Popovici, Cuciula, Tucanu, Rohozneanu, Pârâianu, Petrea, Irimescu, Vujadinovic, Grozăvescu, Vulpe, Djordjevic. Cei patru tricolori, Ghionea, Georgescu, Stamate şi Fenici, au fost menajaţi.