Luna ianuarie a acestui an a fost termenul limită de depunere a proiectelor în cadrul ultimei licitaţii a Programului de Vecinătate România-Serbia 2004-2006. În cadrul programului au putut depune proiecte atât autorităţiile locale, cât şi ONG-urile, asociaţiile culturale, sportive, etc.
„Cu prilejul acestei sesiuni de depunere de proiecte am remarcat atât interesul sporit acordat acestei oportunităţi de finanţare de către comunităţile din zona de graniţă a României şi Serbiei, cât şi creşterea calităţii proiectelor, observaţii demonstrate prin recomandarea de finanţare a unui număr mai ridicat de proiecte decât în cadrul licitaţiilor precedente“, a declarat Anca Lolescu, director executiv la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Timişoara.
În total au primit aprobare 58 de proiecte, 19 fiind din judeţul Caraş-Severin. Printre instituţiile a căror proiecte au fost aprobate se numără şi Consiliul Judeţean cu trei proiecte, Universitatea „Eftimie Murgu“ şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade“ Reşiţa.
Doina Rolea