Microbuzele şcolare riscă să fie transformate în microbuze electorale. Inspectorul şcolar general Boris Vatzulik a atras atenţia directorilor de şcoli asupra acestui aspect, reamintindu-le că maşinile nu sunt ale primăriilor.
Vatzulik a cerut ca pe microbuz să se scrie numele şcolii de care aparţine. Iar directorii au fost însărcinaţi să trimită la Inspectoratul Şcolar Judeţean orarul şi traseul microbuzelor.
Atenţie la bani
Modul în care sunt gestionaţi banii şcolii a fost un alt subiect abordat în cursul şedinţei de vineri. Este important ca un director să atragă resurse financiare pentru şcoală. Iar ce se face cu banii să fie limpede, a fost mesajul inspectorului.
Sunt cazuri în care, deşi se alocă o sumă substanţială pentru o şcoală, patru miliarde, de exemplu, licitaţia se câştigă la un miliard şi ceva. „Este clar că, în acest caz, calitatea lucrărilor este îndoielnică. Ori noi vrem durabilitate“, a spus Vatzulik, care i-a îndemnat pe profesori să ţină o legătură strânsă cu primarii şi consiliile locale.
„E imposibil ca un primar să nu înţeleagă acest aspect legat de calitate. Banii sunt trimişi prin consiliile locale. Noi nu putem avea control pentru că licitaţiile sunt realizate de primării. Dar asta nu înseamnă că nu vedeţi ce se întâmplă în şcoală, ritmul execuţiei şi calitatea materialelor. Se pare că în viitor licitaţiile vor fi organizate de Inspectorat“, a adăugat Vatzulik.
Caietul de sarcini
Se pare că şi caietul de sarcini lasă de dorit. Un exemplu hilar a fost cel cu caietul de sarcini care nu era decât o foaie A4, pe care erau scrise cinci rânduri, iar formularea era de genul: „vreau să facem şcoala, vreau să facem toaleta“, etc.
Apă potabilă
Obţinerea autorizaţiei de funcţionare, din cauza lipsei de apă potabilă, este una dintre problemele mai vechi cu care se confruntă multe şcoli din judeţ. Reprezentanţii Inspectoratului au anunţat însă că se vor aloca bani pentru alimentarea cu apă şi pentru grupuri sanitare, care nu vor mai exista în curtea şcolii, ci în incinta acesteia.
Oana Copocean
