După trei turnee din acest sezon al Campionatului Naţional de Handbal al Junioarelor III, Seria H, echipa Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa speră că poate obţine o clasare mai bună. Handbalistele reşiţene, pregătite de Cristian Busuioc, au avut două turnee identice în privinţa numărului de victorii şi înfrângeri, însă la turneul al treilea, ce a avut loc recent, la Timişoara, s-a observat un progres vizibil.
Universitatea Reşiţa a obţinut trei victorii şi a pierdut doar două meciuri, ceea ce este de bun augur pentru gruparea sportivă din municipiul de pe Bârzava. Reşiţencele au început cu o victorie clară, 37-6 cu Generală 7 Timişoara, au pierdut apoi cu Unirea Sânnicolau Mare (26-29), au învins pe Diniasanca Diniaş cu 26-16, au cedat cu 17-15 în faţa echipei H.C. Jimbolia şi au încheiat cu o victorie surprinzătoare cu gazdele de la L.P.S. Banatul Timişoara, scor 29-20. După trei turnee, Universitatea Reşiţa ocupă locul IV, cu 14 puncte. Lider neînvins este Unirea Sânnicolau Mare, cu 30 de puncte, urmată de H.C. Jimbolia, cu 19 puncte (echipă penalizată cu cinci puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă) şi L.P.S. Banatul Timişoara, cu 16 puncte.
„Se vede un real progres în jocul nostru, dăm mai multe goluri decât primim. Turneul de la Timişoara, de la sfârşitul săptămânii trecute, a fost mult mai bun decât precedentele două, de la Jimbolia. Sperăm să o ţinem tot aşa şi să ne menţinem în cărţi pentru primele două locuri. Am încheiat turneul cu victorie în faţa gazdelor, când nimeni nu se aştepta, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în turneele anterioare. Meciul cu L.P.S. Banatul Timişoara a fost cel mai bun al nostru de până acum. L-am dominat de la un capăt la altul“, a spus Cristian Busuioc.
La turneul al treilea din Seria H, desfăşurat zilele trecute, la Timişoara, profesorul Cristian Busuioc a mizat pe următorele jucătoare: Alexandra Rotaru, Tatiana Stan, Adriana Voina, Rebeca Pecoli, Lavinia Grozuţa, Diandra Toşu, Cătălina Dumitrescu, Adina Pîslă, Hermina Burcea, Alexandra Pîrcioagă, Lorena Mocodean, Alexandra Lobonţiu, Andreea Matula, Mădălina Birţoiu.
Marian Cărăvan
