Indiferent că s-au învecinat cu romanii, turcii sau sârbii, bănăţenii şi-au păstrat cu mândrie obiceiul strămoşesc de maeştri în „săritul“ graniţei. Pe vremea întâiului cârmaci al ţării, marele avantaj al Caraş-Severinului nu era în industrie sau în turism.
Până la urmă, ce reprezentau combinatul din Reşiţa sau apele termale din Băile Herculane pe lângă frontiera cu Serbia, adevărata comoară a Banatului? Bănăţenii se bucurau de Cipiripi, Vegeta sau Kent, produse care, în alte părţi ale ţării, aveau valoare de monedă neoficială. De unde veneau toate acestea? Evident, de la vecinii noştri de la sud, trecute pe sub nasul unor grăniceri afectaţi brusc de miopie.
Apogeul acestei economii locale a venit în anii ’90, odată cu războaiele din fosta Iugoslavie. Atunci, orice bănăţean care se respecta „făcea“ embargoul. Coloanele de cisterne ce se întindeau pe câţiva kilometri au intrat de mult în legendele locale, şi, în timp ce pe Prut se făcea podul de flori, pe Dunăre erau la modă „podurile“ de bărci pline cu butoaie de benzină. Chiar şi simplul cuvânt „embargo“ aduce aminte de epoca de glorie a Clisurii, când vilele se ridicau peste noapte iar capitalismul funcţiona la fel de bine ca în California goanei după aur.
Şi atunci paza frontierei era la fel de strictă ca şi acum. Evident, tot pe hârtie. De aceea, probabil numai bunul Dumnezeu ştie cât s-or fi amuzat unii dintre poliţiştii de frontieră când au primit noua dotare, care, chipurile, ar fi trebuit să sporească securitatea graniţelor României în vederea aderării la spaţiul Schengen. De fapt, e şi ea bună la ceva – eventual, la depistarea rapidă a celor ce uită să lase la vamă „tradiţionalul“ obol.
Numai că vremurile s-au mai schimbat puţin, iar în secolul XXI graniţele României se văd ceva mai clar de la Berlin sau de la Paris decât de la Bucureşti.
„Nu cred că există vreun cetăţean bulgar care să considere că în ţară nu e corupţie şi ineficienţă judiciară“, spune premierul Bulgariei, Boiko Borisov.
Între timp, al nostru preşedinte o dă înainte cu vechea poveste atât de iubită de către români – discriminare, aliaţi care ne lasă baltă etc. Nu ştiu dacă ar continua la fel şi dacă ar trece prin Caraş-Severin şi s-ar trezi luat în şuturi de vreun vameş tupeist care să-i spună senin: „Şi ce dacă eşti preşedinte?“
Luni începe ultima săptămână a lui 2010. Nu are sens să facem un bilanţ pentru că ne-ar deprima. Să sperăm într-un 2011 mai bun.
Nina Curiţa