Caraş-Severin, Romania

Un număr de 22 de stagii de cursuri de formare profesională s-au derulat anul acesta în Caraş-Severin prin intermediul Centrului de Formare al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Şi pentru că anul acesta a fost unul de criză, cursurile la care şomerii au beneficiat de gratuitate n-au mai fost organizate de firme specializate şi autorizate, care să fi câştigat vreo licitaţie în acest sens, ci doar de către Agenţie. Cele 22 de cursuri au fost în 11 meserii, trei dintre ele fiind de iniţiere, iar 19 de calificare.

La aceste programe au participat 476 de şomeri şi alte 62 de persoane care nu au beneficiat de gratuitate, fiind obligate să plătească stagiul de formare. Potrivit consilierului superior Carla Goagă, au absolvit până în prezent 301 persoane, din care 52 au reuşit să ocupe un loc de muncă. Adică aproximativ unul din şase.

Cele mai multe stagii de curs au fost făcute pentru meseria de lucrător în comerţ (cinci), care au fost urmate de 101 şomeri şi 12 plătitori, precum şi în cea de bucătar (patru), la care au fost 96 de şomeri şi doar doi plătitori. Au mai fost organizate câte două stagii de cursuri în meseria de electrician exploatare medie şi joasă tensiune, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, lucrător-finisor în construcţii, precum şi de operator introducere, validare şi prelucrare date.

Au mai fost organizate cursuri de contabil, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, inspector resurse umane, ospătar (chelner)-vânzător în unităţi de alimentaţie şi de zidar-pietrar-tencuitor.

Antoniu Mocanu