Caraş-Severin, Romania

Astfel, în plină criză, în comună se află în derulare un proiect ce va aduce comunităţii beneficii de 2,5 milioane de euro. Dacă cei mai mulţi dintre primarii din Caraş-Severin se plâng de faptul că proiectele pe care le au în desfăşurare sunt blocate de criza financiară, se pare că Aurel Luca Corioloan, primarul din comuna Berzovia, a găsit o soluţie.

Întrebat dacă o duce greu din cauza situţiei economice grele înregistrată la nivel mondial, Luca ne-a spus că „nu pot să spun că nu este greu, de exemplu atunci când vine vorba despre ceea ce înseamnă buget local, însă încercăm să facem faţă. Pe de altă parte, cu proiectele menite să asigure o dezvoltare durabilă atât Berzoviei cât şi celor două sate aparţinătoare, Fizeş şi Gherteniş, pot spune că stăm bine. Am ales să accesăm doar fonduri europene, şi acum avem în desfăşurare un proiect pe Măsura 3.2.2., cu lucrări în valoare de 2,5 milioane de euro“.

Prin acest proiect va fi alimentat cu apă satul Fizeş iar Berzovia va avea canalizare, va fi refăcută infrastructura în ambele localităţi, se va încerca realizarea de programe pentru conservarea culturii la Fizeş precum şi un after-school în centrul de comună. „Încerc să fac lucrurile încet şi cum trebuie. De exemplu, copiii noştri au şcolile amenajate conform celor mai bune standarde, ei trebuie doar să înveţe“, a mai spus primarul.

Anca Preda