Vineri, la ceas aniversar, când sărbătorim majoratul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, adică a ceea ce obişnuiesc să spun că a fost cea mai frumoasă întâmplare din istoria postdecembristă a Reşiţei şi judeţului, vă rog să-mi îngăduiţi să-mi aştern gândurile despre credinţă şi ştiinţă, ca unul care am fost şi rămân direct şi adânc implicat în această minunată creaţie!
Neîndoielnic, printre credinţele omului de astăzi, credinţa în ştiinţă şi raţiune este printre cele mai importante. După credinţa în Dumnezeu, în Divinitate, manifestă în 95% din populaţia globului, credinţa în ştiinţă este cea mai mare, peste 90% din omenire manifestându-şi încrederea în posibilitatea ştiinţei de a-i fi binefăcătoare sau, măcar, preponderent binefăcătoare. Trebuie să avem însă, bunăvoinţa de a accepta faptul că una este încrederea în inteligenţă şi cu totul alta este încrederea în ideile îndrăzneţe pe care această inteligenţă le zămisleşte.
Apariţia Universităţii „Eftimie Murgu“ a fost o idee îndrăzneaţă şi, ca toate ideile îndrăzneţe, a avut de suferit fie datorită dozei ontologice de noncredinţă din om, fie datorită dozei tot ontologice de reavoinţă din acesta, care fac nouă idei îndrăzneţe din 10 să se piardă pe drum. Din fericire, apariţia Universităţii „Eftimie Murgu“ a fost o idee îndrăzneaţă care a triumfat! Dar, dincolo de a fi instituţia de vârf a învăţământului caraş-severinean, Universitatea a devenit un serios, veritabil şi binefăcător vaccin împotriva ignoranţei.
Soarta a hărăzit ca în momentul acela eu să fiu proeminenţa guvernului în teritoriu, şi, în deplină cunoştinţă de cauză, vă amintesc numele celor care s-au implicat serios în această apariţie, singurul criteriu fiind cronologia: Ştefan Gârlaşu (decan), Corneliu Alexandru (prodecan), Ştefan Anghel, Tiberiu Mănescu, Edgar Blasius (primar al judeţului), Dumitru Şerban (inspector general în Ministerul Învăţământului), Petre Roman (atunci prim ministru), Radu Vlădea (rector al IPT), Ovidiu Ianculescu (secretar de stat în Ministerul Învăţământului), Gheorghe Ştefan (ministru), Mircea Golumba (primul rector), Sorin Frunzăverde, Teodor Stolojan şi cu voia dvs, subsemnatul, pe atunci prefect al judeţului. Cele mai mari eforturi au fost făcute de domnul prof. univ. dr. Ştefan Gârlaşu, căruia îi port un deosebit respect şi o nedisimulată recunoştinţă. Astăzi, după acreditarea instituţională, alături de cadrele didactice şi cei 6.000 de studenţi, avem amândoi mărunta satisfacţie că aceste eforturi nu au fost de prisos.
Nu pot să nu evoc două momente esenţiale ale acestei deveniri: întâlnirea din 29 aprilie 1991, din cabinetul domnului ministru Gheorghe Ştefan, la care am participat împreună cu domnii Ştefan Gârlaşu şi Corneliu Alexandru şi în care, după o lungă discuţie în care am descoperit cât de mult îndrăgea ministrul frumuseţile judeţului nostru (evident, ale naturii!), acesta a început să ne aducă argumente pentru autonomie şi înfiinţarea universităţii. Un alt moment important a fost acela dintr-o seară rece şi ploioasă de august 1992 când, acasă la domnul profesor Golumba, având în mână Hotărârea de Guvern nr. 369 (9) din 2 iulie 1992 (hotărârea de înfiinţare a universităţii), alături de Sorin Frunzăverde şi Ion Vela, am decis prima conducere a Universităţii: rector – Mircea Golumba, decani – Constantin Popp şi Ion Vela, care au condus până la organizarea primelor alegeri, moment al certitudinii!
De asemenea, nu putem să eludăm aici sprijinul Consiliului Judeţean condus atunci de Gheorghe Pavel Bălan. Am realizat multe în decursul timpului, am crescut, ne-am modernizat şi ne-am făcut cunoscuţi şi respectaţi! Vrem ca, în continuare „să creştem, să ne înmulţim şi să umplem pământul“! Urând Universităţii viaţă cât mai lungă, trebuie să ne amintim în acest context de o frumoasă poezie a lui George Topârceanu, care le dorea universitarilor prin vorbe cu asa-zisă „greutate la cântar“, să le crească studenţimea mare, să le trăiască copiii veseli, cu sănătate şi noroc, salariile să crească, iar chiria să stea pe loc. Dacă azi Topârceanu ar fi trăit, probabil ar fi gândit că, obişnuit să tot cosească, totuşi, salariul să nu-l taie Boc…
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru