Potrivit unui studiu Manpower privind perspectivele angajării forţei de muncă, 64% dintre angajatori nu prevăd nici o schimbare în al doilea trimestru al anului 2010, 14% se aşteaptă ca volumul acestora să crească, iar 21% anticipează o scădere în activitatea de angajare.
Dacă în oraşe mari precum Timişoara sau Iaşi numărul de locuri vacante depăşeşte lunar cifra de 1.600, şomerii din Reşiţa au disponibile, în această săptămână, doar 23. Actuala situaţie din Caraş-Severin ne duce cu gândul la perioada în care marile uzine reşiţene erau cu un picior în groapă şi rata şomajului era îngrijorător de mare.
În acest moment, în judeţ sunt 14.275 de şomeri, 8.651 dintre aceştia fiind bărbaţi. 13.755 de cărăşeni primesc o indemnizaţie de şomaj, rata şomajului, de 11,1%, depăşind cu circa trei procente rata pe ţară. Iată însă că, deşi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă raportează doar 70 de posturi vacante pentru judeţ, statisticile ne arată că, online, doar pentru Reşiţa sunt vacante 545 de job-uri.
Cât de reale sunt acestea nu poate şti nimeni, din moment ce nu au fost raportate la AJOFM. Chiar şi aşa, online sau nu, Reşiţa se află pe penultimul loc în topul oraşelor mari în care şomerii au şanse de angajare.
Anca Preda