O serie de instituţii deconcentrate din Caraş-Severin au primit de la Bucureşti un ordin prin care directorii şi purtătorii lor de cuvânt sunt reduşi la tăcere. Astfel, aceştia mai au voie să deschidă gura doar după ce mai-marii lor din capitală îşi vor da acordul pentru ca ei să poată comunica presei informaţii.
Ceea ce face ca schimbul de date publice să urmeze un parcurs cel puţin interesant – organul de presă le solicită la instituţia judeţeană, aceasta cere acordul instituţiei centrale care, la rândul ei, cere acceptul ministerului de resort. În cazul în care ministerul acceptă, instituţia centrală îşi dă şi ea acordul, şi de-abia atunci aşa-zisa „deconcentrată“ din judeţ are dreptul să ofere respectivele informaţii presei pentru a fi puse la dispoziţia publicului, care, în definitiv, are dreptul să ştie pe cine şi de ce plăteşte. Iar asta deşi există deja o lege care reglementează clar aceste situaţii (Legea nr. 544/2001).
Şi atunci, nu putem să nu ne întrebăm cum se iau deciziile cu adevărat importante în aceste „deconcentrate“ dacă şi pentru publicarea informaţiilor… publice este necesar acordul „centrului“.
Anca Preda