Pentru Zeno Balint scena este sfântă. Primul sa apariţie pe scena reşiţeană a fost în anul 1969. Piesa se numea „Micul Infern“ iar rolul era cel al lui Mavropol. De atunci, au trecut mulţi ani, mii de piese şi sute de roluri. Pentru spectatori, aceste roluri vin, trec şi apoi mor; pentru actori, ele rămân mereu vii prin lacrimile, talentul şi eforturile prin care fiecare personaj primeşte culoare şi viaţă.
Zeno Balint este unul dintre actorii ce au crescut şi au trăit odată cu teatrul reşiţean. Acum însă, când au trecut peste 50 de ani de când a pus pentru prima dată piciorul pe scenă, artistul are un singur regret – că a fost serbat pentru cariera sa la Paris, departe de oraşul care i-a devenit casă. „Mă aflam de curând în Biserica Metropolitană din Paris, unde am susţinut un recital de poezie. Odată încheiat recitalul, preotul iconom stravofor Constantin Târziu a ţinut să le spună tuturor despre vârsta la care a ajuns cariera mea. A fost emoţionant şi nu mi-am putut stăpâni lacrimile“, ne-a povestit actorul, vădit afectat de faptul că acasă nu şi-a adus nimeni aminte de el, pentru că, spune el, „nu ar fi bani“.
A sperat ca măcar la celebrarea a 60 de ani de teatru la Reşiţa se va găsi măcar un moment care să îi fie dedicat, „măcar să spun o poezie, un rol, orice“. Dar nu, nu s-a găsit atunci acel moment care să îi fie dedicat celui ce a însufleţit scena de la Reşiţa de mii de ori. Sperăm însă că niciodată nu e prea târziu şi că promisiunea făcută de Nicolae Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest Reşiţa, pe care Zeno Balint a aflat-o de la Jurnal de Caraş-Severin, să aducă un zâmbet pe faţa sa.
„Sigur că-l vom sărbători pe Zeno şi vom face acest lucru în toamnă, când vom inaugura şi noul sediu al teatrului. Mă gândesc ca atunci el să joace chiar în piesa în care a debutat“, a declarat pentru JCS directorul teatrului reşiţean. Jurnal CS va fi acolo pentru a-i acorda lui Zeno Balint, dar şi teatrului, binemeritatul respect şi aplauzele care pentru actori înseamnă adevărata viaţă.
Anca Preda