La Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 din localitate s-a desfăşurat concursul interjudeţean de educaţie rutieră „Cupa Caraşului“, ediţia a IV-a, organizat de unitatea şcolară împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.
La concurs au participat echipe din cinci judeţe (Arad, Timiş, Caraş-Severin, Cluj şi Teleorman), care s-au întrecut în mai multe probe. Cei mai buni au primit diplome şi premii. Echipajul Şcolii Nr. 1 din Bocşa a fost desemnat cel mai bun echipaj din cele cinci judeţe, urmând să reprezinte Caraş-Severinul la faza naţională a competiţiei.
Pe locul doi s-a clasat Şcoala Nr. 3 din Zimnicea, urmată de Şcoala Nr.2 din Timişoara. După competiţie, toţi participanţii s-au relaxat într-o excursie pe Cheile Caraşului, ziua fiind încheiată cu un foc de artificii.
„Mulţumesc tuturor celor care aţi participat şi mulţumesc Serviciului Rutier pentru tot sprijinul acordat“, a spus prof. Ion Moatăr, directorul şcolii gazdă. Competiţia a fost organizată cu ajutorul A-Car România, iar premiile au fost oferite de către UCM Reşiţa.
Cristian Franţ