Caraş-Severin, Romania

„Ne lăudăm cu proiecte europene, visăm dezvoltarea peste noapte a oraşului, dar uităm să asigurăm cerinţele de bază, elementare pentru anii în care trăim“.

Cam aşa ar suna punctul de vedere exprimat de mulţi dintre caransebeşeni, care nu au încă rezolvată problema canalizării.

Din totalul de 57 de kilometri, cât măsoară străzile din Caransebeş, doar 29 de kilometri beneficiază de canalizare.

Adică, doar jumătate din cât ar fi necesar. Şi nu este doar cazul unor zone mărginaşe ale municipiului, ci în această situaţie se află şi destule gospodării din vatra oraşului, neracordate încă la reţea.

Se va pune sau nu în anul 2008 capăt acestei situaţii nedorite, a cărei rezolvare a fost „pasată“ de ani şi ani de zile?

Din câte se pare, da. În primul rând, această primăvară ar trebui să aducă demararea lucrărilor la modernizarea inelului de apă, printr-un proiect ISPA. Cum în acest scop va fi „spart“ tot oraşul, ar fi prilejul cel mai bun să fie rezolvată şi racordarea la reţeaua de canalizare.

Pentru că proiecte sunt şi bani au fost alocaţi de la bugetul local. Aşa că, pentru acest an se doreşte introducerea canalizării menajere în Valea Cenchii, Şesul Roşu şi Teiuş, iar în vatra oraşului se va trece la reabilitarea reţelei existente şi extinderea sa spre zonele neracordate.

În plus, la Jupa se va pune în practică un proiect privind racordarea gospodăriilor la reţeaua de apă şi canalizare, a cărui valoare depăşeşte suma de 3.000.000 de lei.

Iulius Pîrvu

[email protected]