Caraş-Severin, Romania

Timp de două zile, joi şi vineri, Ştefan Mantea, directorul general al Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, şi Mariana Sandu, cercetător ştiinţific la Academia Română, s-au aflat în Caraş-Severin pentru a pune bazele un proiect cu finanţare europeană, care are în vedere dezvoltarea agroturismului în judeţ.

Însoţiţi de directorul Camerei Agricole Caraş-Severin, ing. Pavel Nefir, cei doi oaspeţi au vizitat localităţile din zona Clisurii Dunării, recunoscută pentru potenţialul ei turistic. În mare parte, discuţiile s-au purtat cu autorităţile locale, dar şi cu posibilii beneficiari ai acestui program, denumit generic „Resursa umană în turismul rural“.

Plecând de la motto-ul „Investeşte în oameni“, Ştefan Mantea declara că programul pune accent pe dezvoltarea agroturismului şi a turismului rural, principalii beneficiari fiind persoanele care au ferme de semi-subzistenţă. „Uniunea Europeană pune accentul pe resursa umană şi pe egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. La fel de importantă este şi educaţia. Din acest motiv, programul presupune derularea unor cursuri gratuite, pe parcursul cărora oamenii vor fi instruiţi despre măsurile ce trebuie luate pentru dezvoltarea turismului, primind în acelaşi timp şi informaţii despre accesarea fondurilor europene, în vederea înfiinţării propriei afaceri în acest domeniu. Important de menţionat este faptul că la finalul cursurilor, oamenii vor primi un certificat de calificare, recunoscut în ţările Uniunii Europene“, a mai precizat Mantea.

În ceea ce priveşte succesul acestui program în Caraş-Severin, directorul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă ne-a mărturisit că totul depinde numai de interesul cărăşenilor. „Aveţi zone frumoase în judeţ, iar prin acest program ne dorim să le deschidem oamenilor ochii, pentru a realiza că pot face cu succes turism aici. Cei care nu-şi permit să-şi ridice pensiuni, pot însă să-şi amenajeze una sau două camere în propria casă, şi să-şi servească turiştii cu produse proaspete valorificate în gospodărie“, a încheiat Mantea.

Roxana Nafiru