Există şi în municipiul de pe Bârzava, ca peste tot de altfel, contraste sociale… De la luxul mai mult sau mai puţin exorbitant pe care şi-l permit unii, până la mizeria care apasă pe sufletele a tot mai multe persoane. Unii au preferat să plece dincolo, să facă în general munca de jos pentru care nu se bat europenii mai vechi decât noi, pe salarii cu mult sub nivelul ţării şi domeniului în care lucrează.
Alţii, însă, fie de teama noului şi a despărţirii de cei dragi, fie din dorinţa de a nu da bir cu fugiţii în faţa greutăţilor, au rămas aici. Aici unde posturile sunt tot mai puţine, iar şomerii tot mai mulţi, de unde şi pretenţiile crescute ale angajatorilor care calcă în picioare drepturile şi demnitatea celor care lucrează pentru ei şi le plătesc salarii de nimic pentru muncă. Pentru că, de, „mai sunt alţi flămânzi ca tine la uşă! Nu-ţi convine? Du-te!“, povestea odată o confecţioneră unei prietene ceea ce spunea patronul colegelor care se plângeau de faptul că erau plătite foarte prost pe operaţiuni.
Şi totuşi, unii dintre noi nu şi-au găsit de lucru sau au nimenit la interviuri cu astfel de patroni, care după ce că plătesc prost, mai au şi pretenţii la experienţă profesională şi, eventual, pe încadrat oameni cu studii, pe trepte inferioare de salarizare. În fond, ce opţiuni au? Ori şomaj şi ajutor social, ori salariu cam de acelaşi nivel, pe care trebuie să şi-l câştige cu sudoarea frunţii.
Aşa că s-au trezit la coadă la primărie, la cerşit un ajutor social şi mai mizer decât starea în care se află, pe care nici nu-l primesc la timp şi pentru care mai trebuie să şi presteze ore de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile salariului minim. Dincolo de stigmatul pe care li-l pune pe frunte întreaga societate, acela de trântori care aşteaptă mila statului, există însă şi adevărate drame sociale. Oameni pentru care nu exista altă şansă ori altă posibilitate. Şi totuşi, problema judecăţii ar trebui pusă altfel…
Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa şi-a prezentat recent, în faţa consilierilor locali ai municipiului, raportul de activitate pe anul trecut. Documentul, cuprinzând 18 pagini, cuprinde, pe lângă înşiruiri interminabile de atribuţii pe care le are acest serviciu public, include şi o analiză financiar-contabilă şi a resurselor umane.
Pe scurt, anul trecut, au fost efectuate plăţi de un miliard de lei vechi pentru trusouri de nou-născuţi, de 1,57 miliarde pentru indemnizaţii de naştere, de 3,13 miliarde ca sprijin financiar pentru constituirea familiei, 1,18 miliarde pentru ajutoare de urgenţă, de 5,19 miliarde pentru ajutoare sociale, de 16,81 miliarde pe indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi 23,1 miliarde pe salariile asistenţilor personali.
Şi totuşi, în vreme ce am putea comenta la infinit cât de impresionante sunt aceste sume, vom spune că direcţia care se ocupă de ele a avut cheltuieli materiale de… 16,74 de miliarde, la care se adaugă 11,01 miliarde reprezentând plata salariilor şi a celorlalte drepturi ale personalului instituţiei, 1,07 miliarde – plata unor subvenţii acordate unui ONG şi a unor cheltuieli de regie, de 5,1 miliarde – salariile medicilor şi asistenţilor medicali, două milioane lei (toate în lei vechi) – cheltuielile materiale ale personalului medical, precum şi cheltuielile salariale a patru persoane pentru asigurarea serviciilor socio-medicale din cadrul unei asociaţii (fără a se preciza cuantumul acestora). Un total nu poate fi făcut, din lipsa unora dintre cifre, dar lucrurile ar putea fi clare… Care sunt, în concluzie, asistaţii sociali?
Antoniu Mocanu
[email protected]