Caraş-Severin, Romania

A început anul, au început şi incendiile. Intervenţiile efectuate până la 25 ianuarie la incendii în gospodăriile din judeţul Caraş-Severin au avut, în marea lor majoritate, ca şi cauză, coşurile de evacuarea a fumului şi a gazelor.

Neglijenţa sau nepăsarea locuitorilor au condus la apariţia a 17 situaţii de urgenţă (incendii), dintre care şapte au fost generate de la coşurile de fum neverificate, necurăţate sau neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile învecinate, precum şi de la sobe cu sau fără acumulare de căldură improvizate.

„În scopul preîntâmpinării apariţiei unor situaţii de urgenţă, Inspecţia judeţeană de prevenire recomandă cetăţenilor luarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: evitaţi utilizarea coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor cu burlane şi coturi metalice montate în apropierea şi pe pereţi combustibili, fără izolare termică cu materiale ignifuge în prealabil la aceste treceri; curăţaţi coşurile de funinginea depusă şi întreţineţi-le prin zugrăvire spre a observa şi repara eventualele fisuri apărute. Este important să nu se utilizeze benzină, motorină sau alte substanţe uşor inflamabile pentru aprinderea focului în sobe, care trebuiesc amplasate la distanţe sigure de materialele combustibile şi să se evite aşezarea acestora direct pe parchet, podele laminate sau alte materiale combustibile fără izolarea acestora prin materiale ignifuge“, atrage atenţia col. Ilarie Buşe.

Acesta mai insistă că, pentru a preveni astfel de incendii, mai trebuie să curăţaţi canalele şi coşurile de fum înaintea sezonului rece şi să montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,5 x 0,7 m.

De asemenea, nu este recomandat să introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la sobă deschisă, nu supraîncălziţi sobele şi să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţie mijloace de încălzit.