Caraş-Severin, Romania

Totul s-a petrecut vineri, 14 mai, în jurul prânzului. „Am văzut că într-o fracţiune de secundă s-au albit becurile şi neoanele.

Unele au şi explodat. M-am speriat foare tare fiindcă nu am ştiut ce se întâmplă“, povesteşte Ionuţ Iancuţa. Şi Andrei Delean a avut probleme: „La mine a explodat ecranul televizorului. Am auzit o bubuitură puternică din cameră şi zgomot de sticlă spartă. Când am intrat în casă, am văzut numai cioburi peste tot, de parcă ar fi explodat o bombă“.

„Din spatele frigiderului a început să iasă fum. Asta după ce mi-a explodat becul în cap“, ne spune şi Niţă Munteanu. „Este inadmisibil să se întâmple aşa ceva. Şi la mine a explodat televizorul. Dacă era copilul în cameră, ce se întâmpla? Am găsit bucăţi de sticlă înfipte în canapea şi în uşă“, se arată revoltat un alt localnic, Marius Bihoi.

Pe lângă faptul că nu mai au curent electric de câteva ore bune, oamenii sunt supăraţi şi pentru aparatele distruse: ,,Cine ştie când ne vom recupera sau dacă ne vom recupera paguba“, spune Silviu Nicola. Localnicii au încercat să ia legătura cu Enel, dar, după cum ne povesteşte Nicolae Terba, „am dat telefoane la Enel la deranjamente, dar în afara robotului nu am reuşit să vorbim cu nimeni“.

Cei mai supăraţi sunt tinerii care aveau calculatoarele pornite în momentul în care a avut loc incidentul: „Odată am auzit un pocnet, aşa ca şi când cineva ar fi lovit o bucată de tablă cu un liniar. A fost puternic şi sec, de parcă cineva ar fi produs zgomotul sub masă. Apoi din unitatea centrală a început să iasă fum“, ne spunea Iosif Terba, completat de către Nicola Iliev: „Culmea este că în acelaşi moment s-a ars şi televizorul şi frigiderul, iar casa s-a umplut de fum“.

În total, la Moceriş au ars în jur de 200 de televizoare, aproape 70 de frigidere şi congelatoare şi peste 20 de calculatoare. În afara acestora, au mai fost distruse şi utilaje din gospodării – pompe submersibile, ferestraie circulare şi mai multe motoare electrice. Oamenii din Moceriş sunt decişi să îşi caute dreptatea în justiţie. La faţa locului au sosit electricienii care au început să caute cauzele incidentului, urmând ca Enel să transmită un răspuns oficial.

Sorin Goruianu