Caraş-Severin, Romania

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a avut loc, ieri, o întâlnire, în cadrul căreia au fost prezentate etapele parcurse până în prezent în cadrul proiectului transfrontalier „Dezvoltarea turismului tematic în Banatul Montan“.

Proiectul este implementat de CJ Caraş-Severin în parteneriat cu municipalitatea Vârşeţ (Serbia) şi are ca obiectiv promovarea formelor de turism de nişă (pescăresc, viticol, de vânătoare, etc.), stimularea schimburilor structurale în domeniul turismului şi încurajarea creşterii acestei industrii.

„Echipa noastră a considerat că turismul de nişă este unul dintre domeniile spre care turismul cărăşean ar trebui să se îndrepte. În aceste condiţii am încercat să atingem o serie de obiective. Unul dintre ele fiind acela de a pune în contact operatori turistici din zone diferite ale judeţului şi care se adresează unor nişe turistice diferite, să organizăm cursuri de omogenizare şi vizite de lucru, precum şi schimburi de experienţă între aceşti operatori turistici. Am încercat în acelaşi timp să creăm un sistem de semnalizare turistică, realizând de asemenea pliante şi albume, iar până la sfârşitul lunii vom monta şi panouri turistice în tot judeţul“, a declarat Victor Naidan, director de proiect.

Roxana Nafiru
[email protected]