Staţiunile din Caraş-Severin trăiesc din amintiri. Cândva supranumite „perle ale Banatului“, Băile Herculane şi Muntele Semenic şi-au pierdut de ceva ani strălucirea de altădată.
Privatizate rapid pentru a scăpa statul de „bătăi de cap“ (culmea, ambele în mandatul ministrului Agathon), ele s-au transformat aproape imediat în ruine, iar acum, în loc să ne facă cinste, mai curând ne provoacă milă.
La Semenic puteau fi cazaţi, în urmă cu două decenii, peste 1.000 de turişti. Acum, abia dacă mai sunt 200 de locuri de cazare. În plus, drumul este greu accesibil, nu sunt parcări, iar dacă se creează aglomeraţie cozile de maşini se întind pe kilometri buni. Deşi ar putea deveni un rai pentru iubitorii de zăpadă, staţiunea nu reuşeşte să-şi revină din tranziţie. Chiar dacă iarna aceasta a adus, în premieră, inaugurarea altor câteva pârtii de schi, capitol la care masivul nu stătea prost nici înainte, cei 1.000-2.000 de turişti care ajung aici în weekend-uri nu au unde rămâne pe munte.
Aici, iarna ţine aproape şase luni, aşa că turiştii ar avea ce face. Singurul drum de acces este însă atât de prost, încât doritorii trebuie să se gândească de două ori înainte de a se hotărî să urce. Odată ajunşi sus, trebuie să spere că vor găsi un loc de cazare, asta în cazul în care nu coboară în aceeaşi zi.
Între timp, sute de camere din hotelurile Semenic, Gozna şi Nedeia sunt părăginite. Tencuiala a căzut de pe pereţii exteriori, în loc de geamuri sunt puse uşile camerelor, iar din încăperile de la parter s-a furat aproape tot. Baza Veche (Cabana Centrală) este şi ea închisă, după ce a trecut printr-o serie de privatizări nereuşite.
Doar la chioşcul lui Cornel Podeanu turiştii stau la rând, în timp ce la hotelurile din apropiere bate vântul. Cei mai mulţi dintre ei sunt timişoreni, vin dimineaţa şi se întorc seara, pentru că nu găsesc locuri de cazare, decât cel mult la satele din zonă. Niciodată muntele nu a arătat atât de rău, şi, din păcate nimeni nu-i aude strigătul mut…
Cristian Franţ