Caraş-Severin, Romania

Proiectul a început încă din 2005 şi este finanţat de Comunitatea Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Scopul proiectului este unul cât se poate de bine adaptat vremurilor în care trăim şi anume, încurajarea interesului cultural al persoanelor dezavantajate prin dezvoltarea de noi metode dinamice europene.

„În 2005 şi 2006 au participat la acest proiect aproximativ 40 de persoane. La Reşiţa a fost organizat un curs pentru formarea abilităţilor de bază în operarea unui calculator şi marketing personal, adică tinerii au învăţat cum să îşi întocmească un curriculum vitae sau cum să se prezinte la un interviu“, a spus Jasmina Leghezeu, coordonator de proiect.

Obiectivul principal al proiectului este ca tinerii cu probleme să participe la activităţi pentru a creşte sfera informaţională şi pentru a se îmbunătăţii şansele de integrare sau reintegrare socială. „Beneficiarii ai cursurilor de operare calculator au fost tineri instituţionalizaţi la Centrul de Plasament «Speranţa» din Reşiţa“, a spus Nicolae Drăgan, liderul BNS filiala Caraş-Severin.

În cadrul acestui proiect Reşiţa are parteneri din Franţa, Spania şi Polonia, parteneri care joi, 6 martie, au vizitat municipiul nostru.

„Noi încercăm să ajutăm tinerii cu probleme speciale să îşi găsească cât mai uşor un loc de muncă bun. Am avut de învăţat multe lucruri frumoase de la partenerii noştri români şi ne bucurăm că putem lucra împreună“, a spus Beatrice Damange, reprezentantul Franţei în cadrul acestui proiect.

Anca Preda

[email protected]