Caraş-Severin, Romania

După cum se ştie, în fiecare zi lucrătoare, până la orele târzii ale după-amiezei, găsirea unui loc de parcare în zona centrală a Reşiţei constituie o adevărată aventură… Zona centrală a municipiului – inclusiv străduţele din zona Spitalului Vechi, Complexului Hehn şi UniversităţiiEftimie Murgu“ – este un calvar pentru posesorii de permis.

În fiecare zi lucrătoare, până la orele târzii ale după-amiezei, găsirea unui loc de parcare constituie o adevărată aventură. Şi totuşi, chiar când se părea că nimic nu se mai poate face în zonă, municipalitatea a găsit o modalitate de a spori cumva locurile de parcare.

În sfârşit, s-a găsit o utilitate pentru un teren aproape viran din plin centrul municipiului de pe Bârzava. Este vorba despre spaţiul din spatele Palatului Administrativ Municipal, care până acum nu avea altă utilitate decât aceea de a fi depozit temporar de materiale de construcţii pentru diferite lucrări.

În prezent, în locul cu pricina, se derulează lucrări de amenajare a unei parcări ce cuprinde aproximativ 70 de noi locuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Marius Bălean, în afară de noile locuri de parcare, după reorganizarea zonei, se va lărgi şi calea de acces. „Lucrarea a fost scoasă la licitaţie fiind câştigată de o firmă care s-a apucat imediat de ea, a mai precizat acesta. Termenul de finalizare a investiţiei este de 6 luni, undeva prin toamnă, însă lucrările se vor termina mult mai devreme, fiind chiar aproape de finalizare“.

Antoniu Mocanu