Caraş-Severin, Romania

Reşiţenii au deschis primii scorul. Şi au condus, până la pauză, permanent pe tabela de marcaj, cu două excepţii.

Ziua lui Vaidasigan

Dar nu s-au putut distanţa la mai mult de două goluri: 5-4 (min. 9), 9-7 (min. 18), 12-10 (min. 24). Aceasta pentru că cei trei jucători accidentaţi, Butulija, Tucanu şi Cuciula, dornici să-şi aducă contribuţia la obţinerea unui rezultat cât mai bun, nu au putut evolua la întreaga capacitate. Dar, din fericire, primul a fost suplinit excelent, pe faza de atac, de Ilie Vaidasigan, iar Dusan Pasic a realizat procentaj maxim la aruncările de la 7 metri.

Revenind la joc, la pauză s-a intrat cu 14-14. Dar localnicii s-au întors de la cabine foarte decişi să tranşeze meciul în favoarea lor. A urmat o luptă, până la sacrificiu pe cele două semicercuri, confruntarea devenind, odată cu scurgerea timpului, tot mai tensionată, Navarin (min. 51) şi Friede (min. 57), văzând cartonaşul roşu.

Jucătorii echipei gazdă au reuşit desprinderea la 18-15 (min. 34). Dar, după şapte minute, reşiţenii au egalat la 20-20. Ultimele 15 minute au ridicat tribunele în picioare, cu o galerie reşiţeană care a dominat Sporthalle am See, din Hard.

S-a mers „cap la cap“ până în minutul 51: 26-26. Însă, pe fondul unor ezitări sau nesincronizări ale oaspeţilor, Alpla Hard a ajuns, în minutul 58, la 29-26! A urmat revenirea spectaculoasă a U.C.M.R., astfel că partida, urmărită de peste 1.500 de spectatori, s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, deşi Mihai Rohozneanu a irosit o mare ocazie de a egala, cu câteva secunde înainte de final.

Diferenţă care poate fi remontată în manşa a II-a, de la Reşiţa, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari fiind foarte aproape de reeditarea succesului din 2007.

Caseta tehnică

Sporthalle am See; spectatori: peste 1.500; Alpla Hard: Huemer, Suppanschitz – Moszczynski (7 goluri), Weber (7), Valkovskis (4), Katherin (4), Navarin (3), Klement (2), Wleklak (1), Jochum (1), Grebien, Watzl, Friede, Pregler; Antrenor: Gerald Gabl; U.C.M.R.: Ionescu, Antonaru – Vaidasigan (8), Pasic (8), Irimescu (5), Rohozneanu (2), Ciubotariu (2), Pancu (2), Grozăvescu (1), Pârvan, Kovacevic, Tucanu, Butulija, Cuciula; Antrenori: Aihan Omer şi Gligore Czari; Au arbitrat: Vladimir Sokol şi Josip Posavec (Croaţia).

Marius Moraru

[email protected]