Caraş-Severin, Romania

La o simplă plimbare cu maşina sau pe jos, oricine poate constata problemele cu care se confruntă oraşul: gropi, străzi neasfaltate sau fără canalizare, „eternele“ gunoaie, aglomeraţia din parcări, etc, însă acţiunile care să remedieze toate aceste neajunsuri ori lipsesc cu desăvârşire, ori sunt prea puţine. Să luăm spre exemplu dimineaţa zilei de miercuri.

O parte din redacţia Jurnal de Caraş-Severin a străbătut aproape întreg oraşul, de la Renk la Stavila. Ce am putut vedea? O maşină la două-trei minute, mai mulţi maidanezi decât oameni, şi, bineînţeles, gropi, în toate fazele lor de „existenţă”: care aşteaptă să fie astupate, deja astupate (dar care în cel mai scurt timp vor avea nevoie de o nouă reparaţie), sau în devenire.

Faţă în faţă cu toate aceste probleme putem doar să ne întrebăm cine e mai amorţit – oraşul, locuitorii săi sau chiar aleşii?

Doina Rolea

[email protected]