Caraş-Severin, Romania

Sub sloganul „Investeşte în oameni!“, la nivel naţional se derulează un proiect finanţat din fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a fost lansat, în 19 octombrie, la nivel naţional, de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Este vorba despre o campanie de comunicare privind serviciile publice de ocupare oferite tinerilor şi angajatorilor. Iniţiativa se desfăşoară în cadrul unui proiect strategic, care are ca obiectiv general creşterea gradului de vizibilitate a serviciilor publice de ocupare în rândul tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă şi în rândul angajatorilor, fiind implementat în parteneriat cu trei companii naţionale.

Proiectul se va derula la nivel naţional, urmând să fie implementat pe o perioadă de 18 luni, şi beneficiază de un buget total de 10.016.900 de lei. Proiectul „Campanie de comunicare privind serviciile publice de ocupare oferite tinerilor şi angajatorilor“ are şi două obiective specifice: creşterea notorietăţii serviciilor oferite tinerilor în căutarea unui loc de muncă din mediul urban şi rural, dar şi angajatorilor, precum şi furnizarea de informaţii care să ajute la dezvoltarea proceselor implicate în căutarea unui post pe cont propriu: autoevaluare, căutarea ofertelor, abordarea ofertelor, prezentarea la un interviu, după cum ne-a informat consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin.

Campania a pornit de la rezultatele a doua studii de piaţă, cantitative şi calitative, realizate în rândul tinerilor şi angajatorilor, în baza cărora a fost concepută o strategie generală de comunicare şi alte patru tipuri de strategii de comunicare specifice (relaţii publice, comunicare on-line, publicitate şi evenimente). Pentru această campanie au fost realizate nu mai puţin de 1.201.200 de pliante şi broşuri, 11.000 de postere, 3.000 de mape şi 2.500 de foi imprimate, având teme diverse: „Cum să alegem anunţurile de angajare“, „Cum să realizăm un bun CV“, „Cum să pregătim interviul de angajare“, „Cum să redactăm o scrisoare de intenţie“, „Cum puteţi munci în Europa“, „De ce să apelezi la Serviciul Public de Ocupare“, „E bine să ai banii tăi. Ia-ţi primul job!“.

„O parte din aceste materiale vor fi folosite de AJOFM Caraş-Severin, în vederea dotării unuia din cele 47 de birouri de self-service, birouri care vor fi create prin implementarea altui proiect cu finanţare din Fondul Social European, a precizat Carla Goagă. De asemenea, AJOFM Caraş-Severin a folosit aceste materiale şi la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată luna trecută, urmând să le transmită şi către alte instituţii precum facultăţi, licee, inspectorate de muncă, direcţii de finanţe publice etc.“

Antoniu Mocanu