Programată iniţial pe Stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului, partida dintre selecţionatele U 16 ale judeţelor Caraş-Severin şi Timiş va avea loc astăzi, de la ora 14.00, pe Stadionul CFR din Caransebeş. Municipiul de pe Timiş şi Sebeş va găzdui pentru prima oară un joc oficial al selecţionatei cărăşene conduse de Dan Potocianu şi Marian Calofir.
Nou-înfiinţatul campionat al selecţionatelor judeţene sub 16 ani, organizat sub tutela Federaţiei Române de Fotbal, îşi derulează acum partidele din grupele preliminare. Caraş-Severinul a fost repartizat în Seria a V-a, alături de judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Mehedinţi şi Arad. După prima parte a întrecerii, selecţionata judeţului Caraş-Severin ocupă locul al treilea în clasament, cu 12 puncte (la juniori se acordă patru puncte la victorie), după trei succese şi două înfrângeri.
Fotbaliştii cărăşeni au început cu un eşec în deplasare la Timişoara, scor 1-2, însă au câştigat apoi pe teren propriu cu Mehedinţi (3-0), s-au impus la Blaj cu selecţionata judeţului Alba (scor 2-1) şi au învins la mare luptă Aradul, în Valea Domanului, cu 3-2. Pentru ca în etapa precedentă (ultima din tur), cărăşenii să piardă la limită (0-1), la Petroşani, cu selecţionata similară a judeţului Hunedoara. Antrenorul Dan Potocianu a început acea partidă cu următorul 11: Birăescu, Guşcă, Lungu, Voin, Stoica, Cărăuşu, Drăgoi, Ov. Popescu, Marcu Vichente – Roşca, Văcărescu. Au mai intrat Bochman, Gâjiu şi Grumăjel.
Partida dintre selecţionatele judeţelor Caraş-Severin şi Timiş are loc joi, 21 octombrie a.c., cu începere de la ora 14.00, pe Stadionul CFR din Caransebeş. Va arbitra Adrian Baghiu, asistat de Andrei Căluşeru şi George Chitucea, toţi din Reşiţa. Observator: Gheorghe Balaj. Pe primul loc al clasamentului se află selecţionata Timişului, cu 20 de puncte, urmată de Hunedoara, cu 16 puncte şi Caraş-Severin cu 12 puncte.
Marian Cărăvan
