Nu vreau ca nepăsarea unora şi rapacitatea altora să distrugă un monument unic în România.
Nu trebuie ca amintirea a peste un secol şi jumătate să dispară în cuptoare şi în conturile „investitorilor“ descurcăreţi… Vreau ca toţi locuitorii acestui judeţ să ne întrebăm cum să distrugi un asemenea monument istoric, de o valoare şi o frumuseţe inestimabilă? Şi răspunsul să-l dăm opunându-ne categoric unor astfel de acţiuni.
Nu vreau ca sub privirile noastre obiectivul să fie devorat pragmatic, fără sentimentalisme banale şi ieftine, „nedemne“ de lumea eficientă a afacerilor. Nu vreau ca cineva să ne lase, ca o favoare, datele, fotografiile sau istoria, ci totul. Vreau să rămânem cu cei 33 de km de cale ferată, cele 14 tunele şi 10 viaducte, precum şi multe altele – o muncă titanică ce te face să te întrebi ce fel de oameni au fost cei ce au putut ridica aşa ceva. O muncă ce, de asemenea, te face să te întrebi ce fel de „oameni“ ar putea distruge aşa ceva…
Nu trebuie să permitem ca această cale ferată, născută datorită minelor de la Anina, să le împărtăşească soarta.
Le cer autorităţilor să se ţină de promisiuni, să o transforme în obiectiv turistic iar dvs, cititorilor, vă cer să mergeţi să o vizitaţi, să auziţi cântecul fierului pierdut între munţi, să înţelegeţi ce înseamnă când fierul are suflet.
După ce mergeţi pe acest traseu, după ce o vizitaţi, poate veţi auzi în depărtare sunetul unui tren ce înaintează metodic, conştiincios şi veşnic, tras de o seculară locomotivă cu aburi. Un sunet ce va rămâne în memoria oamenilor mult timp după ce foşnetul efemer al banilor s-a stins. Acum trebuie să ne bucurăm că Semmering-ul Banatului încă mai străbate triumfător munţii Aninei, ridicându-se deasupra intereselor meschine.
Important e să facem ceva pentru a învăţa că trecutul nu trebuie pus în valoare doar sub formă de fier vechi…
Nina Curiţa