La începutul acestei săptămâni, Federaţia Română de Lupte a aniversat 80 de ani de activitate. Un eveniment deosebit, sărbătorit la cel mai înalt nivel de lumea luptelor româneşti, dar şi mondiale.
Pentru că, la festivităţile organizate cu acest prilej, la Bucureşti, au participat personalităţi sportive marcante. Iar faptul că printre acestea s-a regăsit şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte, Raphael Martinetti, demonstrează aprecierea şi respectul de care se bucură tradiţia luptelor din România. N-au lipsit, fireşte foştii şi actualii campioni olimpici, mondiali şi europeni de lupte.
Dar nici reprezentanţii sportului din Caraş-Severin, invitaţi de onoare la ceremonie: Liliana Dacica, directorul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin, colegul nostru de breaslă Doru Dinu Glăvan, directorul Filialei Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române, Rusalin Fîc, directorul general al C.S.M. Reşiţa, Ioan Stan, directorul C.S.Ş. Reşiţa, şi Adrian Dacica, antrenorul coordonator al Centrului Olimpic de lupte juniori de la Reşiţa.
„A fost o onoare pentru noi că am participat la aniversarea a 80 de ani a luptelor româneşti, ne-a declarat prof. Liliana Dacica. Iar, din cuvântul preşedintelui F.R. de Lupte, Cristian Poteraş, am reţinut că au fost invitaţi cei care s-au implicat serios în activitatea luptelor. Cu acest prilej, preşedintele Raphael Martinetti a comunicat oficial decizia forului internaţional de desemnare a României pentru organizarea în luna august 2011 a Campionatului Mondial de lupte pentru juniori“.
