Caraş-Severin, Romania

Faptul că şedinţele de consiliu au început să se ţină în diferite cartiere din municipiu a început să aibă un impact deosebit asupra cetăţenilor, în special asupra celor care şi-au tot căutat rezolvarea problemelor pe la porţile autorităţilor administrative care, deşi le-au fost deschise, nu i-au ajutat decât cu promisiuni.

Aşa este şi cazul Constantinei Rădeanu care locuieşte în Halta din Câlnic şi care nu are apă curentă acasă. A cumpărat imobilul de la cei de la CFR şi locuieşte acolo de şase ani, împreună cu soţul şi cu patru copii, toţi minori, doar doi dintre ei fiind de vârstă şcoală, unul fiind elev în clasa a IV-a, celălalt într-a V-a.

„Nu avem apă potabilă dar în zonă există un izvor care, când e vară şi e secetă, nu mai are apă, spune femeia. Trebuie să mă rog de vecini ca să pot să spăl şi eu rufe. Primarul ne-a promis că va face un punct de apă, o fântână, lângă noi, dar peste calea ferată. Nu e bine pentru că sunt copii mici şi trebuie să treacă peste calea ferată. Noi mergem la lucru, suntem o familie cu probleme financiare. I-am ruga să facă fântâna lângă cantonul CFR, nu peste linie“.

Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, cunoştea problema: „Am fost în zonă, unde exista o fântână care acum este astupată. Singura posibilitate pe care o avem este să forăm un puţ“, a mai precizat edilul, care a ţinut să spună că familia cu pricina, atunci când şi-a cumpărat imobilul într-un vechi canton CFR ar fi trebuit să ştie ce condiţii sunt şi că nu au apă curentă, fiind până la urmă vorba despre un risc pe care şi l-au asumat. Oricum, indiferent dacă va fi de o parte sau de cealaltă a liniei de cale ferată, în zonă va fi forat un puţ pentru necesităţile celor din zonă care nu au altă sursă de apă potabilă.

O altă problemă sesizată de un număr mai mare de localnici, care afectează după spusele oamenilor în jur de 63 de familii din Câlnic, este legată de terenuri. Pe scurt, cei în cauză, deşi au casele şi pământurile lor pe care plătesc impozite la primărie, nu sunt proprietari. Acesta este motivul pentru care „când a fost să ne reînnoim buletinele, am umblat ani de zile cu fiţuici“, după cum s-a plâns unul dintre cei afectaţi de problemă. Şi după ani buni de audienţe, lucrurile au rămas pentru oameni tot la stadiul de promisiuni.

Oamenii au fost din nou invitaţi la primărie, pentru remedierea problemei, însă lucrurile, în acest caz, presupun răbdare, timp pierdut pe drumuri şi îndeplinirea unei serii de proceduri care costă…

Antoniu Mocanu