Caraş-Severin, Romania

Ediţia 2010/2011 a Ligii Naţionale de handbal masculin debutează sâmbătă, 4 septembrie a.c. În etapa inaugurală, U.C.M. Reşiţa va evolua la Odorheiul Secuiesc, pentru primul contact oficial cu noul sezon. Un examen deloc de neglijat, pe care elevii antrenorului Gligore Czari îşi doresc să-l treacă, necondiţionat. De altfel, ei sunt conştienţi, aşa cum au lăsat să se înţeleagă şi la recenta întâlnire cu reprezentanţii presei, moderată de „ofiţerul“ Sergiu Taban, că îi obligă valoarea superioară individuală, dar şi de ansamblu. Cu dorinţa de a avea un parcurs cât mai bun, pentru câştigarea titlului naţional şi a Cupei României.

Atitudinea de învingător avea să fie accentuată şi de oficialii clubului, de la care a şi pornit mesajul, după achiziţiile importante făcute în această vară. Pentru că nici nu concep, în proiectele lor, să mai ajungă pe locul… doi. „Suntem la un nou început, a precizat Ion Zamfirescu, directorul executiv al C.S. U.C.M.R. Începem un nou sezon competiţional, în care ne punem mari speranţe, în care ne-am fixat două obiective, câştigarea campionatului şi a cupei. După cum ştiţi foarte bine, perioada precompetiţională a constat în pregătiri şi mai multe meciuri de verificare. Şi, considerăm că a fost o perioadă reuşită, care ne dă speranţe pentru atingerea obiectivelor“.

La rândul său, antrenorul Gligore Czari, pe umerii căruia apasă o mare responsabilitate, dar care a dovedit, până acum, că stăpâneşte „vestiarul“ şi că a reuşit să îl armonizeze, a vorbit în aceeaşi termeni optimişti: „Mie nu-mi place să vorbesc prea mult. Prefer să tac şi să fac mai mult. Este o onoare pentru mine să antrenez această echipă. Şi sper ca toţi, împreună, să reuşim să luăm medaliile de aur. Referitor la pregătirea precompetiţională, aşa cum a spus şi domnul Ion Zamfirescu, am preferat să susţinem cât mai multe meciuri de verificare. În ideea de a omogeniza lotul, având în vedere că au venit cinci jucători de câmp noi, plus doi portari. Am avut 18 jocuri, grele, foarte grele, obositoare, cu 17 victorii. Părerea mea este că ne-am descurcat destul de bine. Şi sper ca victoriile să aducă victorii“. 
Marius Moraru