Caraş-Severin, Romania

Pe data de 2 noiembrie 2009, la redacţie am primit mai multe telefoane de la cititori care susţineau că sunt angajaţi ai Primăriei Reşiţa. Unul dintre ei ne-a spus: „Vă rog să veniţi la Primărie pentru că se va isca un adevărat scandal, deoarece nu a fost semnat contractul colectiv de muncă, după expirarea celui vechi în 27 octombrie 2009“.

Un alt cititor ne-a spus că „primarul ar refuza să semneze acel contract şi a transmis şefilor de servicii să nu mai acorde sporurile salariale, având în vedere ultimul control efectuat de Curtea de Conturi, când s-a constatat acordarea ilegală a unor sporuri. Primarul le-ar fi propus şefilor de servicii din cadrul primăriei să semneze ei deciziile de acordare a acestor beneficii. Însă, un şef de serviciu nu e ordonator principal de credite, aşa că nu înţelegem ce vrea domnul primar!“

Le-am spus oamenilor că ne-ar ajuta mult să ne spună câteva nume ale nemulţumiţilor, însă groaza că-şi vor pierde locul de muncă părea a fi mai mare decât indignarea lor. L-am rugat pe Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, să ne trimită un punct de vedere al primarului Mihai Stepanescu, pentru a vedea dacă e adevărat ce spun oamenii.

Dar răspunsul a întârziat să apară. „E adevărat că în momentul de faţă nu s-a semnat nici un contract, dar să nu ne pripim. Sunt sigură că lucrurile se vor rezolva. Oricum, noi nu am cerut nimic în plus, adică cerinţele sunt aceleaşi ca şi în contractul anterior. Dar membrii de sindicat se vor întâlni şi vom vedea ce facem“, ne-a spus liderul de sindicat din Primăria Reşiţa, Camelia Trentea.

Gurile rele mai spun şi că, fără sporuri, salariile unor angajaţi se reduc cu 40 sau chiar 50%. Nu suntem specialişti în contracte, dar trebuie amintit faptul că, deşi Curtea de Conturi a contestat sporurile salariale, angajaţii mai multor primării din judeţ şi-au primit drepturile prin instanţă. Încă aşteptăm poziţia dlui primar, iar salariaţii probabil aşteaptă salariile cu care sunt obişnuiţi, pentru că pe baza lor s-au împrumutat la bănci ori şi-au creat alte obligaţii.

Nina Curiţa