Nu mai puţin de 18 operatori economici care au ca domeniu de activitate comercializarea hainelor uzate au primit vizitele comisarilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin.
Dintre aceştia, doar doi au scăpat de pedepsele şi amenzile comisarilor. Astfel, conform CJPC SC Patison Com din Caransebeş, SC Torrelo Reşiţa şi AF Cristoi Ştefan din Anina au fost sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei pentru că hainele vândute de ei nu avea certificate de dezinsecţie şi dezinfecţie.
Comisarii au oprit de la comercializare haine vechi în valoare de 7.240 de lei. Pe de altă parte SC Torrelo Bocşa a primit o amendă de 1.000 de lei pentru că nu avea sortate hainele în funcţie de gradul de uzură. Şi SC Gia din Moldova Nouă a luat amendă 1.000 de lei pentru că nu ţinea o evidenţă scrisă a intrărilor şi ieşirilor hainelor uzate.
O informare completă asupra celor constatate de comisarii CJPC s-a făcut în şedinţa Comitetului Consultativ al Persoanelor Vârstnice din Caraş-Severin, unde Iulia Georgevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a ridicat o altă problemă destul de gravă, cea a hainelor vechi vândute neorganizat şi nemonitorizat în târgurile ocazionale. Din păcate, astfel de forme de comerţ nu pot fi verificate de comisarii CJPC.
Mai exact, se consideră că vânzătorii ocazionali aduc sutele de kilograme de haine din „gospodăria proprie“, probabil gospodăria altora… Astfel, sutele de reşiţeni care trec săptămânal pe la Târgul Ocico riscă în orice moment să capete diferite boli, pentru că nimeni nu îi poate verifica pe vânzători dacă au dezinfectat sau nu acele haine!
Anca Preda
[email protected]
