Cum s-ar vedea oare viaţa dacă ar trebui să o privim dinspre dosarele trecutului? Poate pentru noi, cei născuţi după 1960, lucrurile nu par atât de dramatice cum sunt pentru cei ce au trăit la începutul perioadei postbelice.
În anul 1951, peste 45.000 de persoane au fost ridicate din casele lor şi deportate în Bărăgan. Sub ameninţarea armei, au făcut o călătorie cu trenul de 15-16 zile fără să ştie unde merg şi ce îi aşteaptă. Au fost lăsaţi în câmp, între mărăcini, fără apă şi fără speranţă. Au luat totul de la zero, şi-au săpat singuri fântâni, şi-au construit case şi, odată cu ele, noi destine.
După evenimentele din 1989, lucrurile au început să se schimbe. Primul pas a fost făcut odată cu adoptarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimul comunist, precum şi celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri. Pentru fiecare an pentru care poate face dovada persecutării de către regimul comunist, un om primeşte 200 de lei lunar.
De exemplu, dacă o persoană a fost deportată în Bărăgan cinci ani şi comisia instituită la nivelul Agenţiei de Prestaţii Sociale decide că dovezile prezentate de persoana în cauză sunt concludente, poate primi lunar o indemnizaţie de 1.000 de lei. În Caraş-Severin se plătesc în clipa de faţă aproximativ 2.000 de astfel de indemnizaţii. Viorel Alexa, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Caraş-Severin, este preşedintele acestei comisii de mai bine de 12 ani.
„Până în anul 1995 erau chiar şi 60 de dosare pe lună care trebuiau discutate şi verificate. Perioada 1998 – 2002 a fost şi ea una «plină». Acum însă, lucrurile s-au mai liniştit. Avem cam unul sau două dosare pe lună“, spunea Alexa. În plus, în ultimii ani, şi-au mai depus dosare şi cei ce au fost practic obligaţi să se nască departe de locul pe care părinţii îl numeau casă.
Totuşi, oare suferinţa, deznădejdea sau mai ales umilinţa, pot fi răscumpărate?
Anca Preda
[email protected]