Pe această porţiune, şoseaua nu depăşeşte patru metri lăţime. De o parte se ridică peretele muntelui, iar de cealaltă sunt apele fluviului.
Se pare că circulaţia rutieră pe DN 57 va rămâne închisă timp de câteva săptămâni pe sensul de mers dinspre Moldova Nouă către Orşova.
Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Orşova, Ion Cunicel, a declarat că „în sectorul afectat carosabilul şi zidul de sprijin au fost avariate pe o porţiune de 15 metri din cauza unei alunecări de teren“. Pentru prevenirea accidentelor în care pot fi implicaţi turiştii veniţi la pensiunile din Clisura Dunării dar şi locuitorii din satele Dubova, Şviniţa, Baia Nouă şi Eibenthal, zona este semnalizată corespunzător cu indicatoare de atenţionare şi restricţionare a vitezei.
„O echipă de intervenţie va patrula zilnic pe DN 57, întrucât există şi riscul unor căderi de stânci“, a spus Ion Cunicel.