Şahişti de pe întregul mapamond, şi-au dat întâlnire, recent, la Condino (Italia) pentru a lua startul în întrecerile Campionatului Mondial rezervat veteranilor, în vârstă de peste 60 de ani.
Competiţia, derulată în perioada 27 octombrie-8 noiembrie, a reunit 171 de sportivi, dintre care 13 mari maeştri, 15 maeştri internaţionali şi 23 de maeştri FIDE. Printre aceştia s-au aflat şi patru şahişti români, din delegaţia ţării noastre făcând parte şi reşiţeanul Corneliu Buşu, maestru internaţional, legitimat la C.S. Muncitorul.
A fost un turneu în sistem open, cu 11 runde. Şi, Corneliu Buşu a ocupat poziţia 30, după Coeficientul ELO, şi, în final, locul 36, după Bucholtz, cu 6,5 puncte, din 11 posibile. O performanţă deosebită, în condiţiile în care a fost la prima participare la o întrecere de o asemenea anvergură. Mai mult, şahistul reşiţean s-a regăsit printre puţinii participanţi care nu au cunoscut înfrângerea, cu două victorii şi nouă remize!
Turneu tactic
„Sincer să fiu, nu am forţat prea tare, şi am făcut un turneu tactic, fără să risc foarte mult, ne-a declarat Corneliu Buşu. Astfel, am jucat tot timpul la primele 30 de mese şi am evitat o parte dintre cei mai puternici adversari. Din cele nouă remize puteam să mai scot, poate, o victorie, două, dar puteam să şi pierd, şi atunci nu mai ajungeam la 6,5 puncte. Dacă încheiam cu 7 puncte, intram în clasamentul primilor 16 şahişti. Dar, eu sunt foarte mulţumit, întrucât, după cum se ştie, pentru mine şahul este o pasiune, nu o profesie, aşa cum este pentru mulţi dintre cei prezenţi la turneu“.
Marius Moraru
[email protected]
