Mereu îndrăzneţ şi cu gândul spre ascensiuni, Cornel Galescu a plănuit şi anul acesta o încercare ambiţioasă şi plină de curaj, escaladarea Vârfului Pumori din Hymalaia. 7.145 de metri trebuiau lăsaţi în urmă de Cornel Galescu şi colegul său de expediţie Florin Grama, împreună cu care a mai pus la cale o ascensiune pe Ama Dablam.
„Aveam nevoie de un partener pe care să te poţi baza. Cu experienţă, puternic şi testat în alte confruntări asemănătoare. Doar doi, fiindcă ne-am propus ascensiunea în stil alpin, nu expediţionar, fără şerpaşi, fără oxigen, fără corzi fixe. Noi am vizat o aventură dinamică şi rapidă“, povesteşte Galescu.
Deşi erau doi alpinişti cu experienţă şi mult curaj, Pumori nu a vrut de această dată să se lase încălecat. Nici nu este un simplu munte, ci o înşiruire de nori, creste ascuţite, zăpadă şi absolut.
Toate acestea au complicat ascensiunea şi le-au demonstrat că Pumori se vede cu totul altfel de la poale, decât aşa cum se vede de acasă. Mai întâi a fost o săptămână de vreme rea, care a acoperit muntele cu un strat periculos de zăpadă. După aceea au constatat că acel contact cu muntele era mult diferit faţă de ce şi-au imaginat acasă.
„L-am văzut prima dată dupa 7 zile de trecking. A apărut din nori, deasupra noastră, ca un monstru imens, încercând să ne intimideze. Îl simţeam că vrea să se prăbuşească peste noi. Am reconsiderat totul, mai ales că ruta despre care ne informasem în prealabil nu ne-a fost accesibilă prin permisul de ascensiune, (fiind considerată prea riscantă). Atunci am înţeles, Pumori nu este un munte pe care să-l urci „la vedere“, cum se spune în căţărarea de dificultate. Dar, pentru că luptasem atât de mult să ajungem acolo, cheltuisem, visasem, sperasem, am considerat că lupta poate să înceapă indiferent de consecinţe şi de resursele pe care le aveam la îndemână“.
Lovitura grea pentru expediţie a venit atunci când unul dintre ei a trebuit să renunţe. Florin Grama a simţit că nu mai poate face faţă muntelui şi a decis să plece acasă, Coco rămânând numai cu un bucătar alături. „Într-una din zile Florin mi-a spus: <<Coco, eu plec acasă!>> Am rămas împietrit. Cum să faci alpinism pe un perete vertical de 2.000 m fără un partener care să te asigure la celălat capăt al corzii“.
Şi totuşi Coco a mers mai departe, în timp ce alte două expediţii, una ucraineană şi una germană au făcut cale întoarsă. Din păcate, deşi ajuns la peste 6.000 de metri, aceeaşi soartă a avut-o şi Coco. Cu toate acestea, a rămas provocarea…
Cristian Franţ