La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat etapa judeţeană a unui număr de patru Olimpiade. Astfel, cei mai pregătiţi elevi au susţinut concursurile olimpice la Biologie, ŞtiinţeSocio-Umane, la Limba franceză şi germană, dar şi olimpiada interdisciplinară Aria curriculară Tehnologii şi concursurile profesionale, în liceele din Reşiţa, Caransebeş şi Oraviţa.
Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Caraş-Severin, prof. Doina Puichiţă, elevii calificaţi pentru etapa naţională a Olimpiadei de Biologie, care va avea loc în perioada 6-11 aprilie 2010, la Timişoara, sunt Vladimir Mihnea Broască, clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu“ Reşiţa, Casian Lăcătuşu, elev în clasa a VII-a la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.8 din municipiu, Iuliana Maria Florea, clasa a IX-a a Liceului Teoretic „Traian Lalescu“, Robert Mihart, clasa a X-a a Liceului Pedagogic „C.D.Loga“ Caransebeş şi Bianca Bălan, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu“ din Reşiţa.
La etapa naţională a Olimpiadei de Limba franceză care va avea loc în aceeaşi perioadă, la Cluj Napoca, judeţul nostru va fi reprezentat de Diana Tănasie, elevă în clasa a XII-a a Liceului Teoretic „Traian Lalescu“ din municipiul reşedinţă de judeţ. De asemenea, în perioada 5-10 aprilie 2010, un număr de cinci elevi cărăşeni vor susţine la Gura Humorului etapa naţională a Olimpiadei de Limba germană. Tinerii care au promovat etapa pe judeţ sunt Stephanie Lucaciu, clasa a IX-a de la Grup Şcolar Industrial Oţelu Roşu, Sandra Enciu, elevă în clasa a X-a a Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din Reşiţa, Mădălina Meda, clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa, Alexandra Duma din clasa a XII-a a Grupului Şcolar Industrial Oţelu Roşu şi Petra Boltaşu, elevă în clasa a XII-a a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa.
Lavinia Predescu.