Eleva prof. Cristian Dragomir a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o întrecere atletică naţională, pe echipe, Liga Elveţiană. Şi a concurat pentru C.G. Berna, luând startul în probele de 800 m plat, ocupând locul întâi, cu timpul de 2.09:35. şi 400 metri plat, sosind pe locul şapte.
„Eu sunt mulţumit de timpul realizat de Iuliana, ne-a precizat prof. Cristian Dragomir, antrenor federal. În condiţiile în care a plecat în Elveţia în noaptea de 4/5 iunie a.c., după cursa de 1.500 de metri, de vineri seară, din cadrul Internaţionalelor României, unde s-a clasat pe locul trei. Important a fost şi faptul că nu s-a accidentat, pentru că ne pregătim pentru «europenele» de la Barcelona, de la sfârşitul lunii iulie a.c.“.