Da, sună cunoscut, un paradox eminamente românesc, care se aplică extrem de bine şi Reşiţei.
Florin Şerban, reşiţeanul şcolit în SUA, tocmai a câştigat „Ursul de Argint“ şi Marele Premiu al Juriului cu lung-metrajul „Eu când vreau să fluier, fluier“. Din păcate, noi reşiţenii nu avem unde să-l vedem, pentru că tot Caraş-Severinul nu mai are nici un cinematograf!
Florin Şerban spune că la numai 16 ani a văzut filmul „Inimă sălbatică“ al lui David Lynch, care l-a determinat să devină regizor. Era perioada anilor ’90, imediat după Revoluţie, când tinerii luau cu asalt cinematografele.
Iar Reşiţa, deşi oraş industrial, avea nu mai puţin de trei cinematografe: Dacia, Cultural şi Muncitoresc. Acum, Muncitorescul a fost demolat, Culturalul este în renovare, urmând să păstreze oarecum specificul cultural prin găzduirea Teatrului de Vest, iar Dacia este un uriaş container de gunoi, unde de mai bine de un an de zile nu mai rulează nici un film.
Nimeni nu bănuia că elevul acela tăcut şi retras, de acum câţiva ani, va ajunge să se bată cot la cot cu Polanski, aşa cum nici noi nu bănuiam, imediat după Revoluţie, că nu vom mai avea nici un cinematogaf!
Poate unii vor spune că a scăzut apetitul reşiţenilor pentru cinema, dar vor greşi pentru că nimic nu poate înlocui marele ecran. O demonstrează chiar opiniile unor reşiţeni. Şi atunci, de ce-i luăm Reşiţei şansa ca peste alţi 40-50 de ani să dea încă un Florin Şerban?
Cristian Franţ