Fără a fi un personaj de duzină în PSD, Victor Ponta nu era văzut de mulţi ca fiind viitorul cârmaci al PSD. Venit ca un outsider după retragerea treptată a numelor grele, el s-a trezit instalat peste noapte în fotoliul de preşedinte al principalului partid de opoziţie. Pentru cei care l-au votat reprezintă speranţa şi suflul binelui pe care le aştepta acest partid. Până acum, el şi-a îndeplinit îndatoririle în PSD într-un mod competent.
Dar… asta nu va fi suficient, întrucât noua sa funcţie va depăşi graniţele partidului şi aici se va vedea dacă Ponta a fost doar o iluzie. O opoziţie puternică, ce să echilibreze şi, la nevoie, să contraatace puterea, este cheia oricărei democraţii. Însă, în clipa de faţă, în România opoziţia este împărţită în două tabere la fel de impotente, chiar dacă din motive diferite. Pe de-o parte avem PNL, un partid mic dar cu o voce clară în frunte, iar pe de alta PSD, o grupare puternică dar fără un reprezentant pe măsură.
Ambele, neputincioase de a da o replică pe măsură partidului de la conducere. Lipsa de idei a social-democraţilor s-a văzut din plin în perioada premergătoare congresului de sâmbătă. Căutau ceva, dar nu ştiau nici ei prea bine ce. Iar acel „ceva“ era o personalitate în jurul căreia să se strângă după înfrângerea dramatică din decembrie 2009, un om puternic care să-i reprezinte ca partid, şi, la nevoie, ca principală voce a opoziţiei, rol preluat tot mai mult, spre frustrarea „greilor“ PSD, de către Crin Antonescu. Situaţie cu atât mai ilară cu cât acesta reprezintă un partid mult mai mic decât PSD, dar care, în clipa de faţă, dă senzaţia că este singurul capabil să se opună într-un mod coerent PDL-ului.
Lipsa de idei din PSD (ca să nu spun disperarea) ajunsese atât de gravă încât unii se gândeau, în mod serios, chiar şi la reactivarea „Bunicuţei“, deși singurul rol pe care l-ar mai putea juca Iliescu acum ar fi cel de legendă a partidului. Până la urmă, l-au ales pe Ponta, dar, în accepţiunea multora, cu senzaţia unei noi soluţii de compromis; altfel spus, „în lipsă de altceva…“
Ce moştenire primeşte noul preşedinte al PSD? Un partid în derivă, împărţit în bisericuţe, obişnuit în ultimii ani să fie umilit şi învins, ale cărui culise sunt populate de tot felul de personaje dubioase. Dar şi un partid cu un mare potenţial şi o bună dezvoltare locală, care până acum a supravieţuit în mare parte intactă tulburărilor de la nivelul central.
Dacă se adaugă la asta și ancorele pe care Năstase sau Iliescu ar fi tentaţi să le mai întindă spre Ponta (fie doar şi pentru a-i aduce aminte de la cine a învăţat politică) sau zvonurile despre o posibilă scindare a partidului (oare un nou vis cu social-democrați al locatarului de la Cotroceni?), e clar că noul preşedinte al PSD nu se va putea plânge de un mandat plictisitor. Iar dacă va fi capabil sau nu să dea o poziţie coerentă şi puternică unuia dintre cele mai mari partide din România, asta timpul o va arăta.
Cert e că, pe moment, toţi simpatizanţii PSD pot fi mulţumiţi de două lucruri: că prin votul dat lui Ponta, PSD a făcut un pas pe care PD-L nu va fi capabil să-l facă în următorii ani, acela de a pune în frunte un om tânăr, şi apoi se putea şi mai rău – să candideze şi chiar să câştige Marean…
Nina Curiţa