Caraş-Severin, Romania

La antrenamentul de marţi dimineaţă al echipei UCMR a participat şi internaţionalul Valentin Ghionea, unul dintre cei mai valoroşi handbalişti români ai momentului.

O surpriză deosebită pentru iubitorii handbalului reşiţean, un transfer de calibru care are şanse mari să se materializeze. La mijloc sunt câteva formalităţi pe care UCMR trebuie să le finalizeze cu Pick Szeged, formaţia cu care Vali Ghionea mai are contract un an şi jumătate.

„Eu sper să se rezolve cât mai repede transferul şi îmi doresc să evoluez chiar în meciul de la Tg. Jiu, a declarat internaţionalul român. Pentru că nu o să fie prea mari probleme de adaptare, deoarece majoritatea dintre băieţi au evoluat sau evoluează la echipa naţională. Şi, deci, ne cunoaştem foarte bine. Aici, la Reşiţa vreau să-mi găsesc liniştea şi să contribui şi eu la câştigarea titlului“.

„Eu cred că nu vor fi probleme, pentru că suma pe care o pretinde Pick este una mică, a adaugat internaţionalul român de handbal. De ce am ales Reşiţa, deşi am mai avut oferte din Germania? Pentru că domnul Omer m-a dorit foarte mult. Şi, când un antrenor te vrea, înseamnă că te apreciază. Apoi, au insistat şi băieţii, grupul de aici, în frunte cu Adi Petrea. Sunt şi prieten cu ei“.

Referitor la durata transferului, aceasta se întinde pe un an şi jumătate, exact perioada pe care ar mai fi trebuit să o petreacă la clubul maghiar.

Despre sosirea la Reşiţa a valorosului handbalist, prof. Aihan Omer nu a putut fi decât foarte încântat: „Valentin Ghionea este un component de bază al echipei naţionale. Clubul nostru face eforturi mari pentru a-l legitima cât mai repede. Eu, ca antrenor, mi l-aş fi dorit chiar la meciul de la Bacău. Dar, încercăm să-l avem la Tg. Jiu. Pentru că ne-ar fi foarte util. Joacă foarte bine atât pe post de extremă cât şi de inter dreapta, unde noi avem mici carenţe“.