Caraş-Severin, Romania

Ne-am obişnuit deja cu promisiunile şi cu faptul că acestea vor rămâne mereu la acest nivel. Acum aşteptăm noua lege a pensiilor, un document de 111 pagini aflat în acest moment în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.

Legea trebuie să intre apoi în Parlament şi asta până la începutul lunii februarie, aşa cum au recomandat experţii Băncii Mondiale. Ce aduce nou proiectul de lege?

Ei bine, acest act normativ elimină pensiile speciale şi legiferează introducere unei singure formule de calcul a pensiilor. În plus, la sistemul public de pensii vor contribui şi cei care lucrează exclusiv pe contracte de drepturi de autor sau de colaborare, dar şi cei care câştigă bani ca asociaţi unici, acţionari, administratori sau manageri care au încheiat un contract de administrare sau de management, precum şi persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente.

La acest capitol se încadrează cei cu un venit anual de cel puţin patru salarii medii brute pe economie. Proiectul propune şi schimbarea numelui Casei Naţionale de Pensii în CasaNaţională de Pensii Publice.

Anca Preda