În sfârşit, primarul municipiului, Mihai Stepanescu, spune „NU“ tufelor şi buruienilor pe care le promitea în locul Muzeului de Locomotive, în cazul în care proprietarul terenului nu ar fi căzut la pace şi ar fi fost nevoit să mute acest simbol al Reşiţei în altă parte.
De fapt, edilul municipiului a îndulcit puţin buruienile şi spinii cu ceea ce numea „zonă verde, amenajată sau nu“. Totuşi, boscheţii nu vor mai creşte în locul acestui muzeu simbol, ci în preajma lui, pentru că, în zonă, unui teren îi va fi dată o asemenea utilitate.
Ideea primarului a fost răsturnată nu de vreo sensibilitate faţă de ceea ce înseamnă Parcul de Locomotive pentru Reşiţa, ci de alte două considerente. În primul rând pentru că tratativele cu actualul proprietar al terenului au ajuns într-o fază avansată, după cum a precizat, Mihai Stepanescu în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, din 25 noiembrie, iar pe de altă parte o discuţie pe care a purtat-o cu Ada Cruceanu-Chisăliţă, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. Concluzia: pământul de sub bătrânele utilaje „face parte din categoria terenurilor protejate iar destinaţia nu i se va putea schimba decât foarte greu“. Acesta este amănuntul datorită căruia reşiţenii pot răsufla uşuraţi, pentru că Muzeul de Locomotive va rămâne… tot muzeu de locomotive.
Antoniu Mocanu
[email protected]
