Caraş-Severin, Romania

Pasionată de folclor şi de dansuri populare, Clara Constantin are acasă o adevărată „colecţie“ de costume populare, multe dintre ele mai vechi de o sută de ani. Pe unele le-a cumpărat, altele le-a primit şi altele le are din familie, de la bunicile şi străbunicile sale.

Cel mai drag îi este un costum pe care îl are de la bunica sa, din Milcoveni, costum făcut chiar în familia sa şi peste care a trecut praful unui secol. Mama sa este cea care le îngrijeşte, le aranjează şi le face să arate ca adevărate opere de artă.

Pasiunea Clarei pentru muzică a început din clasa a cincea, când părinţii au înscris-o la Şcoala de Muzică. Au urmat apoi ani mulţi în care Clara a cântat în corul „Strana Strămoşească“ al bisericii din Govândari. Facultatea a dus-o spre Timişoara unde a cântat în Filarmonica „Banatul“.

„Aici la Timişoara Laza Cnejevici m-a îndrumat spre Şcoala Populară de Artă, unde am învăţat să cânt şi unde am căpătat o pasiune aparte pentru folclorul românesc“. Tot aici a şi debutat, în emisiunea „Cântecul de acasă“ a renumitului Tiberiu Ceia, apoi a urmat imprimarea primului album de cântece populare, „Banatu-i leagănul meu“ şi zeci de apariţii pe diferite scene şi la diferite emisiuni. „De aici a apărut şi acest interes pentru costumele populare. Am căutat mai întâi la bunicile mele şi, din fericire, am găsit un costum purtat de străbunica mea, extrem de vechi şi de frumos. Mama l-a aranjat puţin şi îl port cu mult drag, ori de câte ori am ocazia“.

Dacă ocupaţia Clarei este bibliotecar, la Biblioteca Franceză din Reşiţa, în timpul liber face şi dansuri populare, prilej cu care îşi poate etala frumoasele costume pe care le-a adunat acasă. „Au fost şi ocazii în care am primit costume, având în vedere că multă lume mă cunoaşte şi ştie că eu cânt muzică populară, am primit astfel de costume de la diferiţi prieteni. Pe altele, care chiar mi-au plăcut foarte mult, le-am cumpărat. Deşi am destul de multe, oricând găsesc unul care să îmi placă încerc să-l adaug colecţiei mele“.

În marea lor majoritate costumele sunt specifice zonei Banatului, pe unele primindu-le integral, iar altele pe bucăţi. „Au fost şi situaţii în care am primit de la cineva o ie, de la altcineva o catrinţă şi, adunându-le, am reuşit să fac un costum complet“, povesteşte artista.

Cristian Franţ
[email protected]