După ce s-au plâns că au fost luaţi pe nepregătite de zăpezile de luna trecută, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, cei care administrează drumurile naţionale din judeţ, au demarat o amplă campanie de asfaltare, chiar la intrarea în Reşiţa dinspre Caransebeş.
Având în vedere că drumurile din oraş sunt extrem de proaste, orice asfaltare este binevenită, atâta timp cât nu se aruncă doar banii pe apa sâmbetei. Este deja arhicunoscut că, pentru a turna asfalt în condiţii optime este necesar ca, timp de trei zile, temperatura să nu coboară sub 5 grade Celcius.
Cum noi suntem în luna noiembrie şi cu toţii simţim dimineaţa cât este de frig, evident că se pune întrebarea dacă aceste lucrări sunt bine făcute şi vor rezista, sau este un alt exemplu de risipă din banii publici.
Asta pentru că temperaturile scăzute ameninţă să afecteze covorul asfaltic, care nu se mai lipeşte de sol, reapărând toate denivelările care au fost şi până acum. Asta în cazul în care DRDP nu aşteaptă ca temperaturile să urce zilele astea, altfel urmând ca turnarea covorului asfaltic să îngheţe… până la primăvară.
Cristian Franţ
[email protected]
