Caraş-Severin, Romania

Cei care nu vedeau cu ochi buni, în 2005, faptul că AquaCaraş va prelua serviciile de alimentare cu apă la Caransebeş aveau destule argumente. În principal, nemulţumirea venea de la faptul că tarifele vor fi majorate, pentru a se trece la o uniformizare a preţurilor la nivel judeţean.

De partea cealaltă, singurul argument în favoarea concesionării sistemelor şi serviciilor de alimentare cu apă era faptul că numai aşa se puteau obţine fondurile ISPA, pentru reabilitarea reţelei.

Au trecut de atunci trei ani de zile şi singurul obiectiv important pentru Caransebeş nu a fost atins. În schimb, majorări de preţuri au fost. Mai mult, municipalitatea n-a văzut nici un leu din redevenţa anuală, stabilită atunci la trei miliarde de lei vechi. Rămâne doar speranţa că poate anul 2008 va aduce cele trei milioane de euro, puşi la dispoziţie prin programul ISPA.

Din aceşti bani ar urma să fie înlocuiţi zece kilometri de reţea de alimentare, s-ar monta contoare la aproape 3.000 de utilizatori, s-ar achiziţiona 55 de hidranţi, etc. Condiţia este ca, în sfârşit, lucrurile să se mişte şi proiectul să se concretizeze.