Caraş-Severin, Romania

Şedinţa Consiliului Local, desfăşurată în acestă săptămână, a prilejuit o confruntare directă între aleşii comunei şi cei pe care îi reprezintă. La sfârşitul şedinţei, mai mulţi cetăţeni din comună au cerut socoteală primarului Gheorghe Coilă şi consilierilor locali, pentru activitatea din ultimii patru ani.

Cele mai multe voci au acuzat gestionarea incorectă şi ineficientă a bugetului local. Cu atât mai mult cu cât pe raza comunei Buchin îşi desfăşoară activitatea agenţi economici importanţi, care aduc sume substanţiale la bugetul local.

Nemulţumirile cetăţenilor

Mai mult, cetăţenii prezenţi în sala de şedinţă au atras atenţia şi asupra calităţii îndoielnice a lucrărilor efectuate. Şi de aici, tot la bani se ajunge. Pentru că nu s-a intervenit în perioada de garanţie, tot ce s-a stricat va aduce noi cheltuieli de la bugetul local.

Argumentele consilierilor nu i-au mulţumit pe acuzatori. Şi nici nu aveau cum să o facă, cu replici precum cea rostită de unul dintre aleşi: „Probabil suntem şi noi vinovaţi, că nu am administrat bine banii. Dar noi nu suntem specialişti nici în maşini, nici în nimic… Noi doar am votat…“. Spre final, tirul atacurilor s-a concentrat spre primarul Gheorghe Coilă, considerat principalul vinovat pentru situaţia comunităţii.

Nimic concret

Cu toate acestea, concluziile au lipsit. Soluţii concrete nu au fost propuse. Rămâne doar faptul că oamenii s-au mai „răcorit“, spunând tot ce au pe suflet. Semnificativ pentru modul cum au decurs discuţiile este următorul dialog, desprins parcă din cărţile lui Caragiale: „Domnilor, s-a pus vreodată problema inundaţiilor?“, întreabă un cetăţean. „ Da, de mai multe ori!“, răspund, în cor, consilierii.

„Dar nu s-a făcut nimic!“, insistă omul nostru. „Nu, nu s-a făcut nimic“, aprobă aleşii…

Iulius Pîrvu

[email protected]